15.000 de persoane au domiciliul la trei adrese din Sectorul 3. Pecheziții în Capitală, joi dimineață

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și ai Poliţiei Sectorului 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, efectuează șase percheziții în Capitală şi pun în executare 9 mandate de aducere într-un dosar privind infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că două grupuri infracţionale organizate îşi ofereau serviciile, contra cost, unor cetăţeni străini, preponderent din Republica Moldova, pentru a le facilita obţinerea cărţii de identitate româneşti, declarând în fals că aceştia vor locui la adresele lor, sumele solicitate fiind între 150 şi 200 de euro. Până la acest moment au fost identificate aproximativ 15.000 de persoane care figurează ca având domiciliul stabilit la trei adrese din sectorul 3. Audierile în acest caz se vor desfăşura la sediul Serviciul Ordine Publică, dar şi la Secţiile 11, 12 şi 23 Poliţie", a anunțat DGPMB.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Image