O ambulanță și patru autoturisme, în care se aflau nu mai puțin de 21 de persoane, au fost implicate joi seară, în jurul orei 20.00, într-un accident pe Calea Plevnei, din București. Potrivit reprezentanților Brigăzii Rutiere, o ambulanţă care circula pe strada Ştirbei Vodă, cu semnalele optice şi acustice în funcţiune, a intrat în coliziune cu un autovehicul care efectua transport rutier de persoane şi care circula pe Calea Plevnei, dinspre Schitul Măgureanu către strada Constantin Noica. Din coliziune autovehiculul a fost proiectat în alte trei autoturisme care erau oprite în intersecţia Calea Plevnei, pentru a acorda prioritate de trecere ambulanţei.
Din accidentul rutier a rezultat rănirea a şase persoane, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit reprezentanților ISU Bucureşti-Ilfov, citați de Agerpres, în total au fost 21 de persoane în autovehiculele implicate, iar un număr de şase persoane au fost transportate la Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar şi la Spitalul "Grigore Alexandrescu".
La locul producerii evenimentului rutier au acţionat cinci echipaje SMURD.
Sursa foto: ISUBIF via Agerpres