O anchetă epidemiologică se desfășoară la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota din București, care aparține Ministerului Afacerilor Interne, unde a fost internat inițial cel de-al 17-lea caz de coronavirus din ţară şi al treilea din București, un bărbat de 60 de ani, ofițer în rezervă.
Testul pentru COVID-19 a fost efectuat la cinci zile de la internare, deoarece bărbatul „avea o simptomatologie total diferită față de definiția de caz”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Un ofițer în rezervă al MAI, internat de cinci zile în spitalul Dimitrie Gerota, este cel de-al 17-lea caz de coronavirus din România, relatează Libertatea. Testul pentru COVID-19 a fost efectuat la 5 zile de la internarea acestuia, când a „dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă fapt ce i-a determinat pe medicii care îl aveau în observație să solicite, luni, efectuarea testului pentru COVID-19”, precizează sursa citată.
Bărbatul, care este în stare stabilă, afirmă că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim, mai notează Libertatea. După confirmarea infectării cu coronavirus, în spital au fost instituite mai multe măsuri.:
- A fost declanșată ancheta epidemiologică pentru identificarea tuturor contacților direcți, în special din rândul personalului spitalului;
- A fost dispusă restricționarea accesului în spital, dar și ieșirea persoanelor aflate în unitatea medicală, urmând ca, în funcție de ancheta epidemiologică, să înceapă testele pentru verificarea tuturor persoanelor care au luat contact cu bărbatul de 60 de ani;
- Celelalte persoane care au lucrat în unitatea medicală în perioada în care bărbatul a fost internat, dar care nu sunt în spital în prezent, vor rămâne în izolare la domiciliu și sub supraveghere medicală.