Un bebeluș mort a fost găsit într-o pungă la Hotelul Marriott din București. Potrivit stiripesurse.ro citând Poliției Capitalei, în urma cercetărilor, s-a constatat că punga fusese abandonată de o femeie de 22 de ani cazată la hotel.
La data de 20 august 2023, în jurul orei 07:20, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 17 a fost sesizată de către un angajat al unui hotel din Sectorul 5, cu privire la faptul că un alt angajat al hotelului, care se ocupă de curățenie, a găsit, într-o pungă, un făt decedat, anunță Poliția Capitalei.
Conform sursei citate, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Secției 17, care au confirmat cele sesizate inițial.
În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că, punga a fost abandonată de către o femeie, în vârstă de 22 de ani, care se afla cazată la hotelul respectiv.
Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
O femeie și-a aruncat copiii, în vârstă de 2 și 3 ani, de la etaj, amenințând că-și va pune și ea capăt zilelor
Foto ilustrativ, monitorulneamt.ro.