București. Un incendiu a distrus probe confiscate de polițiști în anchete penale

incendiu București probe confiscate
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Clădirea cu cinci etaje din Sectorul 6 al Capitalei afectată luni seară de un incendiu adăpostea şi camera cu corpuri delicte a Poliţiei Capitalei.

Potrivit stiripesurse.ro, pompierii din Bucureşti au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în subsolul unei clădiri cu cinci etaje, unde, potrivit ISU, erau depozitate materiale combustibile.

Surse din cadrul serviciilor de intervenţie afirmă că în clădire s-ar fi aflat şi o încăpere în care Poliţia depozita corpuri delicte.

Se estimează de către reprezentanţii ISU că bunurile aflate în imobil sunt afectate în proporţie de peste 50%.

”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifestă în subsolul unei clădiri de tip subsol-parter-5 etaje, cu destinaţia de depozitate, în str. Boişoara. Clădirea are formă dreptunghiulară şi acţionăm de pe cele patru laturi cu 10 autospeciale de stingere, la care se adaugă 8 autospeciale care realizeaza alimentarea cu apă din afara obiectivului”, anunţa ISU Bucureşti-Ilfov.

Conform sursei citate suprafaţa subsolului este de aproximativ 3.000 mp.

 

 

Image