Cinema în aer liber, între 15 august și 10 septembrie, în București. Caravana Metropolis aduce pe Insula Artelor din Parcul Titan unele dintre dintre cele mai apreciate filme ale ultimilor ani.
Evenimentul „Cinema în aer liber” se întoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acoperă toată paleta de genuri cinematografice, de la dramă şi thriller la comedie şi animaţie. Intrarea la proiecţii este liberă, au anunțat organizatorii.
Programul de la Cinema în aer liber 2023
Publicul va avea şansa să urmărească în prima săptămână peliculele „Cei opt munţi” / Le otto montagne, o poveste emoţionantă despre prietenia dintre doi copii ce devin bărbaţi, în timp ce încearcă să şteargă urmele pe care părinţii le-au lăsat asupra vieţilor lor, „Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, film la limita dintre ficţiune şi documentar ce aduce în faţa camerei tineri între 15 şi 22 de ani, provenind din medii diferite, care participă la audiţii pentru rolul lui Nicolae Ceauşescu în tinereţe, sensibilul „Close” al lui Lukas Dhont, nominalizat la Best Non-English Film la Globurile de Aur în 2023, comedia suprarealistă „Toate fricile lui Bea” / Beau is afraid, cel mai nou film al lui Ari Aster, în care Joaquin Phoenix face încă un rol magistral, „Triunghiul tristeţii” / Triangle of sadness, regizat de Ruben Östlund şi nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu şi Cea mai bună regie şi comedia franceză inspirată de producţia clasică din 1976, „Jucărie nouă” / Le nouveau jouet, au mai anunțat organizatorii.
Cea de-a doua săptămână de proiecţii aduce la „Cinema în aer liber” „Miracol”, cel de-al al doilea film din trilogia regizată de Bogdan George Apetri, centrată pe o serie întâmplări ficţionale ce au loc în oraşul său natal, Piatra Neamţ, câştigător al Premiului Zile Filmului Românesc pentru lungmetraj la TIFF în 2022, „Imaculat”, regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark şi propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2023, filmul japonez de animaţie devenit fenomen global „One Piece Film: Red”, al 15-lea lungmetraj din seria de filme „One Piece” ce a marcat aniversarea de 25 de ani a uneia dintre cele mai îndrăgite manga din lume, „Decizia de a pleca” / Decision to leave, filmul de mister romantic neo-noir sud-coreean din 2022, produs, co-scris şi regizat de Park Chan-wook, nominalizat la Palme d’oR la Festivalul de Film de la Cannes, „Conspiraţie la Cairo” / Cairo Conspiracy, thriller-ul politic realizat de regizorul suedez Tarik Saleh, nominalizat pentru Cel mai bun film străin la premiile César şi drama inspirată din realitate „KOMPROMAT”, în regia lui Jérôme Salle.
Festival de jazz în Peștera Ialomiței din Munții Bucegi, săptămâna aceasta
În cea de-a treia săptămână, publicul poate viziona Boss, cel mai nou film al lui Bogdan Mirică, cu Laurenţiu Bănescu, Ioana Bugarin, Sergiu Costache, Cuzin Toma şi Teodor Corban, „Crai Nou”, în regia Alinei Grigore, nominalizat la premiile Gopo pentru Cel mai bun film de debut în 2023, superbul şi copleşitorul debut al lui Charlotte Wells, Aftersun: „A fost odată ca o vară / Aftersun”, comedia franţuzească regizată de Louis Garrel „Inocentul/ L’innocent”, câştigătoare a Premiului César în 2023 pentru cel mai bun scenariu original, drama în regia lui Michelangelo Frammartino, „Grota/ Il Buco”, câştigător al Premiului special al juriului la Festivalul de film de la Veneţia, şi din nou satira „Triunghiul tristeţii/ Triangle of sadness”.
Ultima săptămână de proiecţii din parcul Titan aduce pe marele ecran comedia românească „Nunţi, botezuri, înmormântări”, în regia lui Alexandru Lustig, cu Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Anca Sigartău, Ilona Brezoianu, „Metronom”, filmul lui Alexandru Belc despre o emisiune a Europei Libere, câştigător al premiului pentru regie Un Certain Regard la Festivalul de film de la la Cannes în 2022, „Ancheta unui scandal de stat” / Enquête sur un scandale d’État, regizat de Thierry de Peretti, câştigător al Premiului juriului pentru Cea mai bună imagine la Festivalul de film de la San Sebastián, „Est – Dittatura last minute”, comedia despre trei prieteni care, în anul 1989, cu câteva săptămâni înainte de căderea zidului Berlinului, vizitează Europa de Est, şi, pentru cei ce nu au reuşit să le vadă în săptămânile anterioare, „Conspiraţia la Cairo” şi „KOMPROMAT”.
Evenimentul îşi propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor şi urmăreşte să atragă publicul larg către filmele de autor.