Copilul rănit după ce o coloană decorativă din holul Primăriei Capitalei a căzut peste el a fost externat, conform reprezentanţilor Spitalului ”Grigore Alexandrescu”.
Copilul în vârstă de 6 ani ar fi fost externat la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit News.ro.
El a fost internat în spital în urmă cu o săptămână, cu stare generală gravă, după ce s-a urcat pe o coloană decorativă din holul Primăriei Capitalei, unde venise împreună cu tatăl său.
În cursul zilei de 24 august, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale în secţia neurochirurgie.
”Intervenţia a decurs fără incidente. Evoluţia copilului este favorabilă. Menţionăm încă o dată că familia nu este de acord cu furnizarea unor informaţii medicale mai amănunţite”, se arăta într-un comunicat transmis, joi, de Spitalul Grigore Alexandrescu.
Băiatul a fost internat în secţia ATI a unităţii medicale.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto captura Antena3.ro.