CORONAVIRUS | Dosar penal pentru un jandarm infectat cu Covid-19

CORONAVIRUS | Dosar penal pentru un jandarm infectat cu Covid-19
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Unul dintre cazurile de infectare cu coronavirus confirmate până joi, în România, este al unui jandarm din București.

"Una dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 este jandarm la Direcția Generală de Jandarmi  a Municipiului București, care a contactat virusul în cadru familial. La nivelul unității au fost luate de urgență toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect", a informat Grupul de Comunicare Strategică.

"În urma verificărilor efectuate, jandarmul respectiv a contactat virusul în cadrul familial, prin contact cu o rudă.

Acesta a raportat imediat iar la nivelul unității, au fost luate, de urgență, toate măsurile necesare referitoare la izolarea atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect.

De asemenea, la nivelul unității au fost luate măsuri de igienizare și dezinfecție  preventive care să asigure condițiile optime de exercitare a atribuțiilor tuturor cadrelor militare", a transmis ]ntr-un comunicat de presă  Direcția Generală de Jandarmi  a Municipiului București.

"Având în vedere faptul că în spațiul public au fost lansate acuzații la adresa sa, conducerea instituției a decis să informeze unitatea de parchet competentă, pentru lămurirea tuturor aspectelor", se arată într-un alt comunicat ulterior al Jandarmeriei Capitalei, citat de stiripesurse.ro.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a deschis un dosar penal în acest caz, întrucât bărbatul fiind suspectat că ar fi omis să anunțe, în unitate, că intrase în contact cu o persoană infectată.

"La data de 26.03.2020 la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, a fost înregistrată o cauză penală, ca urmare a sesizării Direcţiei Generale de Jandarmi a municipiului Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 352 din Codul Penal, constând în posibila omisiune a unui subofiţer jandarm de a divulga unităţii sale unde îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii cu privire la intrarea în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocotagioasă", se arată într-un comunicat al Parchetului.

Omisiunea de a da date este o infracțiune nou introdusă în Codul penal, în contextul pandemiei, odată cu înăsprirea pedepselor pentru alte fapte, cum sunt zădărnicirea combaterii bolilor și falsul în declarații. Infracțiunea a fost introdusă  după cazul fostului ofițer infectat, internat la Spitalul Gerota, care a îmbolnăvit zeci de persoane, inclusiv cadre medicale, pentru că zile în șir a negat că a călători în afara țării și astfel nu a trezit suspiciunea că ar putea fi pozitiv cu coronavirus.

Până joi, la nivel național erau confirmate 1.029 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.

UPDATE  

Foto cu caracter ilustrativ (sursa: Facebook/ Jandarmeria Română)

Image