Crimă cu premeditare în Giulești. MOTIVUL pentru care nepotul și-a incendiat mătușa de vie

Giulești  incendiat mătușa
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Primele concluzii în cazul criminalului din Giulești care și-a incendiat cu sânge rece mătușa pentru moștenirea unui apartament modest cu două camere. Bărbatul ar fi premeditat totul. Procurorii au aflat că individul cumpărase benzina cu câteva ore înainte de a comite fapta. 

Potrivit Realitatea.net, bărbatul plănuia să dea buzna peste femeie în apartamentul din Giulești și să îi dea foc, arată datele din dosar. Venise pregătit cu un bidon de cinci litri, plin ochi cu benzina pe care o cumpărase cu câteva ore înainte. În schimb, s-a întâlnit cu femeia în vârstă de 54 de ani în scara blocului, unde, plin de mânie, și-a urmat planul diabolic, în ciuda faptului că de față erau o vecină și femeia de serviciu a blocului. Vecina a fugit, însă cea din urmă a încercat să o salveze.

Decis să nege orice faptă, bărbatul de 33 de ani s-a îmbrăcat cu o altă pereche de pantaloni peste cei arși, ca să nu le dea de bănuit polițiștilor prezenți la locul faptei. În arest, agenții au văzut însă că și el era rănit pe picioare.

Bărbatul va fi expertizat de psihiatri pentru a se stabili dacă a avut discernământ, iar mărturia lui va fi o probă importantă la dosar, pe lângă cele ale martorelor din bloc. În prezent, individul este internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” și arestat preventiv. 

„La data de 06.11.2023, în jurul orei 08.40, în timp ce se afla în apropierea intrării din spate într-un bloc din municipiul București, sector 6, pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei, o femeie de 54 de ani, agresând-o prin lovirea cu picioarele la nivelul capului și corpului. În același context, inculpatul a stropit victima cu un lichid inflamabil, cel mai probabil benzină, după care a incendiat-o cu o brichetă. Alertate de martorii oculari, echipajele de urgență au sosit la fața locului și au constatat decesul victimei”.

 

 Foto Realitatea.net.

Image