Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat vineri, la o săptămână de la primele reţineri, că a exitins cercetările faţă de încă şase firme în dosarul de fraudare a SC Economat Sector 5, în care este cercetat şi fostul primar Marian Vanghelie.
Fiecare dintre societățile comerciale este suspectată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul, a anunţat DNA, într-un comunicat de presă. Vestea vine la o săptămână după ce DNA anunţase reţinerea a 13 persoane într-un dosar penal vizând efectuarea unor achiziţii supraevaluate de către Economat Sector 5, printre care fostul primar Marian Vanghelie, fratele său şi mai mulţi directori ai societăţii.
Şase firme cercetate pentru că ar fi fraudat Economat Sector 5
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmării penale față de șase persoane juridice – societăți comerciale cu sediul în municipiul București suspecte de implicare în lanțurile comerciale de fraudare a SC Economat Sector 5, după cum urmează:
- S.C. Dap Team&Partners S.R.L,
- S.C. United Colors Team S.R.L,
- S.C. Miro Best Print S.R.L,
- S.C. Trade International Industry S.R.L,
- S.C. Grivin House S.R.L.
- S.C. Elsys Power S.R.L.
Reprezentanților legali ai firmelor – persoane juridice – având calitatea de suspect li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată în comunicatul de presă transmis vineri de DNA.
Procurorii susţin că mai multe persoane, printre care şi fostul primar al Sectorului 5, ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu intenţia de a frauda societatea deţinută de administraţia locală, prin vânzarea unor bunuri supraevaluate. "Obținerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziții de bunuri nelegale și la preturi supraevaluate (produse alimentare și nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante, etc), de la societățile controlate de aceștia", se mai arată într-un comunicat anterior al DNA.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!