Două persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident în parcarea subterană a mall-ului AFI Cotroceni. Cinci maşini, dintre care două erau parcate, au fost avariate în urma coliziunii în lanţ.
Potrivit primelor informaţii, în accident au fost implicate trei maşini care se aflau în mers şi două autoturisme staţionate, informează România TV. În urma impactului două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
Accident în parcarea subterană a mall-ului AFI
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 16.00. La scurt timp, pe internet a apărut şi o filmare de pe camerele de supraveghere, în care se vede cum şoferul unui SUV vine cu viteză mare, părând să fi scăpat maşina de sub control, iar autoturismul loveşte în plin, din lateral, un Ford Mondeo, proiectându-l în autoturismele din apropiere. Impactul este violent. Şoferul care a provocat accidentul iese din maşină târâş, se chinuie să se ridice şi apoi merge legănat către maşina lovită, încercând să vadă dacă pasagerii au fost răniţi.
„Doi conducatori auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero. Cel de al treilea conducător auto, rănit, urmează a fi testat. Poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, a anunţat Brigada Rutieră.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!