Două bancomate, sparte la parterul unui bloc din oraşul Otopeni

Două bancomate, sparte la parterul unui bloc din oraşul Otopeni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Două bancomate au fost sparte, marţi dimineaţa, la parterul unui bloc din oraşul Otopeni. Poliţiştii fac verificări pentru stabilirea pagubelor şi găsirea autorilor.

"În jurul orei 5,00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că la parterul unui bloc din oraşul Otopeni a avut loc o distrugere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Otopeni împreună cu efective de pompieri şi specialişti din cadrul IGPR, precum şi conducerea IPJ Ilfov, pentru efectuarea de activităţi specifice", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov, citat de AGERPRES.

Au fost luate măsuri pentru delimitarea perimetrului şi conservarea locului faptei.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că distrugerile au avut loc la două bancomate ce aparţin unei bănci.

În cauză, au rezultat numai pagube materiale, fără să fie înregistrate şi victime.

"Poliţiştii ilfoveni efectuează verificări şi investigaţii pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept, cât şi pentru identificarea autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun", arată sursa citată.

Sursă foto Digi24.

Image