Administratorul judiciar al ELCEN va convoca în scurt timp Comitetul Creditorilor, urmând ca acest for să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET. Măsura este motivată de refuzul Primăriei Capitalei de a plăti subvenţia către RADET, creanţele curente neîncasate de ELCEN fiind de 217,5 milioane lei.
”Ca urmare a refuzului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) de a plăti subvenţia către RADET, creanţele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei, din care 110,3 milioane cu scadenţa de 90 de zile depăşită. În aceste condiţii, vă informăm că SIERRA QUADRANT va convoca Comitetul Creditorilor ELCEN, urmând ca aceştia să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Sierra Quadrant.
Reprezentanţii administratorului judiciar al ELCEN susţin că ”oficialii PMB au continuat să abordeze cu indiferenţă situaţia dramatică a sistemului de termoficare”, informează România TV. “Oprirea apei calde în Capitală este o măsură extremă, pe care am încercat să o evităm în permanenţă. Am livrat agentul termic către RADET, deşi ELCEN nu era plătită, sperând la nesfârşit că doamna primar Gabriela Firea va înţelege la un moment că responsabilitatea ei numărul unu o reprezintă calitatea vieţii cetăţenilor. Se pare că am fost nişte naivi! Pentru ei, cetăţeanul este o noţiune abstractă. Concrete sunt doar donaţiile pentru biserici, reclamele plătite din bani publici la TV pentru nişte companii de stat care toacă sute de milioane de lei lunar, excursiile pentru pensionari şi alte astfel de acţiuni. După ce au distrus şi falimentat RADET, ELCEN a devenit noua lor ţintă. Este imposibil pentru o companie aflată deja în insolvenţă să presteze servicii pe gratis, acumulând datorii la rândul ei către furnizori şi privând creditorii de şansa recuperării creanţelor. De aceea, probabilitatea ca ELCEN să oprească livrarea apei calde în maximum o lună este destul de mare", a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în situaţia menţinerii măsurii dispuse de către judecătorul sindic în dosarul 35232/3/2016, respectiv deschiderea procedurii de faliment a RADET, toate aceste noi datorii se vor adăuga la masa credală, mai arată România TV.