FOTO. Doi cetăţeni libanezi, depistaţi pe Aeroportul Otopeni cu 80 de artefacte arheologice aparținând patrimoniului cultural egiptean

FOTO. Doi cetăţeni libanezi, depistaţi pe Aeroportul Otopeni cu 80 de artefacte arheologice aparținând patrimoniului cultural egiptean
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi bărbați, cetăţeni libanezi, care au încercat să introducă în ţară 80 de piese care fac parte din categoria artefactelor arheologice, au fost depistați de poliţişti de frontieră din cadrul Aeroportului Henri Coandă - Otopeni, la sosirea în țară cu o cursă din direcția Cairo. 

Potrivit politiadefrontiera.ro, în cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.

Potrivit sursei citate, în data de 20.04.2022, la P.P.F. - Aeroport Henri Coandă, s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcția Egipt, Cairo, doi bărbați, cetăţeni libanezi. Cu ocazia efectuării formalităţilor de frontieră s-a realizat și un control amănunțit al bagajelor celor în cauză, ocazie cu care au fost descoperite 80 de piese susceptibile de a face parte din categoria artefactelor arheologice.

Obiectele – monede, statui, bijuterii din epoca romană - au fost trimise  specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, iar recent aceştia  au comunicat rezultatul preliminar al expertizei: o mare parte din piesele expertizate sunt autentice şi au ca ţară de provenienţă Egipt, monedele datând din perioada romană, fiind emisiuni ale monetăriei din Alexandria. Din punct de vedere arheologic, specialiştii apreciază în urma analizei preliminare, faptul că lotul acoperă o perioadă foarte largă, de la Regatul Vechi la perioada romană şi necesită, în continuare, expertize specializate şi analize specifice.

În cauză, se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   



Foto politiadefrontiera.ro.

Image