În Bucureşti reapar "hingherii de maşini". Autorităţile au aprobat noile reguli pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionare neregulamentar pe drumurile publicedin Capitală.

Potrivit documentului, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale, precum şi dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare se fac de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a municipiului Bucureşti. Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înamtriculare în original sau a oricăui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului şi a unui act de identitate al solicitantului, relatează Adevărul.

Tarifele pentru ridicare sunt: 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv; 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone. Tarife de transport sunt: 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv; 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone. În funcţie de perioada de depozitare, calculată din momentul depozitării efective a vehiculului, se percepe un tarif de 150 lei/zi, mai notează Adevărul.

Image