Pompierii intervin joi pentru stingerea unui incendiu produs la două vagoane dezafectate, în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant.
Potrivit AGERPRES citând ISUBIF, au fost alertate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
"Având în vedere modul de manifestare a incendiului, care prezintă posibilitate de extindere şi la alte vagoane, dispozitivul se suplimentează cu două autospeciale de stingere", a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari de fum.
Conform sursei citate Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis joi mesaj RO-ALERT pentru avertizarea şi informarea populaţiei privind degajarea intensă de fum în zona de triaj dintre Gara Basarab şi Podul Grant.
Foto AGERPRES