Liviu Dragnea va fi adus marţi dimineaţă de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca o cale extraordinară de atac introdusă de fostul lider al PSD. Acesta încearcă să obţină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Potrivit AGERPRES, fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin introducerea a doi căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare şi recursul în casaţie.
Pe 10 decembrie 2019, magistraţii i-au respins contestaţia în anulare, urmând ca recursul în casaţie să se judece marţi.
Judecătorii au dispus citarea în instanţă a lui Liviu Dragnea, dar şi a altor inculpaţi din dosar.
Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, ele desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.
Sursă foto Digi 24.