Mai mulţi jurnalişti au reclamat la Poliţie, marţi, că au fost bătuţi de fiul lui Gheorghe Dincă, au declarat, pentru AGERPRES, surse din Poliţie.
"Astăzi, la ora 15,01, prin apel 112, un jurnalist a sesizat faptul că el, precum şi alţi colegi din presă au fost loviţi de către un bărbat pe care doreau să-l intervieveze. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 17, precum şi un echipaj de prim ajutor. La acest moment persoanele vătămate sunt audiate şi, de asemenea, bărbatul reclamat ca agresor este căutat în vederea audierii", informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Cercetările se vor desfăşura sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Potrivit unor informaţii apărute în presă, fiul lui Gheorghe Dincă a fost aşteptat, marţi, la sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului, de către mai mulţi jurnalişti. La vederea lor, fiul lui Dincă ar fi intrat în conflict cu ziariştii, după care ar fi lovit un cameraman, în timp ce altul a filmat scena.
Sursă foto impact.ro.