Marşului maşinilor eco va avea loc sâmbătă în Bucureşti

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cea de-a doua ediţie a Marşului maşinilor eco-friendly (electrice şi hybrid), căruia i se adaugă de anul acesta şi Marşul bicicletelor "We bike Romania", va avea loc sâmbătă, 13 iulie, la Bucureşti.

Potrivit AGERPRES, evenimentele, care vor începe în parcarea Bibliotecii Naţionale a României, de la ora 10.00, fac parte din Campania SMARTiCITY şi pledează pentru aer curat în oraşe, prin promovarea unui transport nepoluant sau mai puţin poluant şi prin folosirea transportului alternativ.

Campania insistă pe o importanţă mai mare acordată "smart mobility", prin urgentarea finanţării şi creării infrastructurii necesare, a informat un comunicat al organizatorilor.

Campania SMARTiCITY este iniţiată de Jump to SMART-ER (jumptosmart.ro), în parteneriat cu Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP), cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

La eveniment vor participa personalităţi din lumea politică, sportivă, artistică, ONG-uri de mediu şi mobilitate, miniştri, reprezentanţi ai conducerii unor companii private din domeniul bancar, IT@C etc., primari şi candidaţi la primării la viitoarele alegeri locale, city manageri, reprezentanţi ai unor ambasade, alţi invitaţi.

Traseul maşinilor va fi: Biblioteca Naţională - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii -Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Arcul de Triumf şi retur Bulevardul Kiseleff - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei- Bulevardul Naţiunilor Unite - Piaţa Constituţiei - Bulevardul Unirii -Biblioteca Naţională.

Traseul bicicletelor va fi: Biblioteca Naţională - Piaţa Alba Iulia - Bulevardul Unirii - Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii -Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Bulevardul Naţiunilor Unite - Piaţa Constituţiei - Bulevardul Unirii-Biblioteca Naţională.

Sursă foto AGERPRES.

Image