Medicii de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din București au decis să amputeze piciorul fetiței rănite în accidentul rutier de duminică, lângă un parc din București. Tânărul care a provocat accidentul și care a rănit fetița și i-a ucis fratele a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Prietenul său, cel care i-a lăsat mașina pe mână, este cercetat sub control judiciar.
"Din păcate la câteva ore de la operația de replantare, în cursul serii au apărut complicații din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului. Erau complicații care îi puneau viața în pericol, astfel că s-a decis amputația membrului inferior afectat de urgență.
Astăzi starea fetiței este stabilă, ușor ameliorata față de ieri. Este in continuare intubată și ventilată mecanic," au transmis medicii, potrivit Antena 3 CNN.
Operația fetiței accidentate în București a durat nouă ore. Medicii i-au salvat piciorul stâng, care fusese aproape amputat
Reprezentanții Spitalului de copii Grigore Alexandrescu au declarat luni dimineață că fetița de șapte ani a fost adusă de SMURD în stare gravă, intubată și ventilată mecanic cu cvasiamputație de picior stâng, de la nivelul coapsei.
Imediat după accident, medicii au intrat imediat în sala de operație, cu o echipă pluridisciplinară formată din anestezist, ortoped, chirurgi specializați în chirurgie vasculară și chirurgie plastică, pentru replantarea piciorului. S-au refăcut artera femurală și toate structurile - os (numeroase fracturi),, mușchi, tegument, au comunicat medicii. Operația a durat 9 ore. Ulterior însă, au apărut complicațiile.
Tatăl minorului care a spulberat cu mașina doi copii lângă un parc din Capitală a spus că îi pare rău pentru „treaba asta”. De asemenea, sora adolescentului care a spulberat cu mașina doi frați lângă un parc din Capitală a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că tragedia a pornit de la „o joacă de copii”.
Proprietarul mașinii cu care au fost loviți cei doi copii a fost șocat când a aflat de accident