Mii de funcționari primesc spor de 15% din salariu, pentru radiații, în urma unor măsurători făcute de o firmă privată. Același serviciu poate fi făcut, gratuit, de autoritatea în domeniul comunicațiilor. Sute de instituții ale statului au contracte cu firma privată. Una singură a cerut și o verificare. Nivelul radiațiilor găsit de ANCOM a fost de peste o mie de ori mai mic decât cel în baza căruia sunt acordate sporuri.
Sute de instituții publice din România au încheiat contracte cu o firmă privată pentru servicii de măsurare a radiațiilor, în contextul în care acest serviciu este oferit gratuit de ANCOM - Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
După ce primarul Sectorului 1 a cerut ANCOM măsurarea radiațiilor de la Administrația domeniului public, a ieșit la iveală că raportul firmei private conținea cifre de aproape 1.400 de ori mai mari. Pe baza acestor cifre, toți angajații ADP Sector 1 au primit 15% în plus la leafă, ca spor de radiații, mai bine de patru ani.
Digi24 l-a găsit pe patronul firmei care a măsurat radiațiile în toată țara, iar explicațiile sale sunt vagi și neconcludente. El recunoaște că rapoartele sale sunt cheia acordării sporului de 15% în instituțiile publice.
După măsurătorile ANCOM, conducerea ADP Sector 1 a decis demararea unei anchete interne. Conform raportului efectuat pentru ADP Sector 1, firma privată a folosit un aparat fabricat în Taiwan, care are un certificat de etalonare, nu de omologare. Aparatele ANCOM sunt fabricate în Germania și sunt omologate.
Rezultatele ANCOM de la ADP Sector 1 pun sub semnul întrebării toate celelalte măsurători făcute de firma privată pentru sute de instituții de stat. Implicit, și sporurile primite de mii de funcționari.
Citește mai mult pe Digi24.ro.
Sursă foto Digi24.ro.