Noi echipamente de aer condiţionat au fost puse în funcţiune la Aeroportul Internaţional ''Henri Coandă''

Noi echipamente
Noi echipamente de aer condiţionat au fost puse în funcţiune
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Şase noi echipamente suplimentare de aer condiţionat au fost puse în funcţiune la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", cu scopul de a rezolva situaţia apărută în urma avariei produse la sistemul din zona de îmbarcare a aerogării "Plecări", informează, joi, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Potrivit unui comunicat de presă citat de AGERPRES, în total, puterea suplimentară asigurată de noile aparate este de 2.270 KW.

"(...) au fost puse în funcţiune cinci noi echipamente suplimentare de aer condiţionat, care să rezolve situaţia apărută în urma avariei produse la sistemul din zona de îmbarcare a aerogării Plecări. În plus, un alt echipament de mare capacitate urmează să fie puse în funcţiune în cursul zilei de astăzi, 4 iulie. În total, puterea suplimentară asigurată de cele şase noi echipamente este de 2.270 KW", notează sursa citată.

Reprezentanţii CNAB precizează că, pentru nerespectarea condiţiilor contractuale, prestatorul de servicii de mentenanţă pentru sistemul de aer condiţionat a fost penalizat în total, până în prezent, cu suma de 2.389.403 lei, din care 375.240 lei pentru probleme legate de climatizare, la care se adaugă 0,15% pe zi din abonament pentru neconformităţi ale temperaturilor.

Pe data de 26 iunie, compania anunţa că sistemul de climatizare al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" a fost afectat de o avarie importantă, în special în zona de îmbarcare.

Image