O femeie s-a aruncat de la etajul 5 și a căzut peste un pieton de 60 de ani. Cea de-a doua victimă este în stare mai gravă

o femeie s-a aruncat de la etaj
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Scene șocante, miercuri dimineață, în centrul Capitalei. O femeie s-a aruncat de la etajul 5 și a picat peste o alta, care circula pe trotuar. Ambele au fost găsite în viață, fiind transportate la spital. Cea de-a doua victimă este în stare mai gravă.

***************************************

UPDATE

***************************************

Femeia care s-a aruncat de la înălțime, în vârstă de 43 de ani, ar fi contabilă, angajată a firmei care funcționează la etajul 5 al clădirii respective, scrie News.ro, citând surse judiciare. Principala ipoteză a anchetatorilor este că aceasta ar fi vrut să se sinucidă.

Tentativa nu doar că a eșuat, dar a făcut și o a doua victimă, o femeie de 60 de ani care circula pe trotuarul din dreptul clădirii.

”La data de 25 octombrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 08.50, cu privire la precipitarea unei persoane, de la etajul unui imobil situat în Sectorul 4. Deplasându-se cu operativitate la faţa locului, poliţiştii  au constatat că, în cădere, persoana care s-a precipitat, o femeie în vârstă de 43 de ani, ar fi căzut peste o altă femeie, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe trotuarul pietonal”, a transmis Poliţia Capitalei. 

Sursa citată a menționat că ambele persoane erau conştiente, într-o stare mai gravă fiind femeia de 60 de ani.

”Echipajele de prim-ajutor sosite la adresă au transportat cele două persoane la unităţi medicale, pentru îngrijiri suplimentare. Din primele verificări efectuate, s-a constatat că femeia s-ar fi precipitat de la etajul 5”, a mai transmis Poliţia Capitalei. 

Cercetările sunt continuate de către Secţia 14 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Image