La câțiva kilometri de București, pe un teren din comuna Cernica a fost îngropată o tonă de gunoaie aduse din străinătate. Terenul plin de ambalaje scrise în germană și engleză a fost descoperit de un activist de mediu și de două jurnaliste din Germania.
„Sunt etichete și ambalaje cu identificări clare ale provenienței mărfurilor. Am găsit chiar și documente de expediție între societățile din țările respective, însă este foarte clar că au o legătură cu o societate românească, ce intermediază astfel de activități”, spune unul dintre cei care au descoperit deșeurile ilegale.
Obiecte din plastic îngrămădite în saci albi mari, medicamente expirate și materiale de construcție zac pe un teren de la marginea Autostrăzii Soarelui. Locul a fost depistat de un activist de mediu și de două jurnaliste din Germania.
„În Germania, la ora asta, e o presiune publică destul de mare în legătură cu exporturile ilegale de deșeuri dinspre Germania către România. Efectiv noi stăm pe un munte de gunoi. Ulterior se vine cu așa-numitele deșeuri vegetale”, explică Bogdan Țucmeanu - fondatorul Asociației pentru Natură și Protejarea Mediului, potrivit Digi24.ro.
„E atât de mult gunoi, iar mirosul este atât de respingător! Ceea ce m-a șocat cel mai mult este faptul că în mare parte este gunoi german, se pare”, spune Julianne Rummel, jurnalistă la Radiodifuziunea Bavareză.
„Aparent, numerele, banii implicați, sunt sume foarte mari. Cred că după droguri și traficul de ființe umane este una dintre afacerile ilegale cele mai profitabile. Sunt afaceri mari, dar este foarte greu de mers pe urma lor”, adaugă Hanna Resch, colega ei.
„Cel mai important scop al investigației noastre este să găsim oamenii vinovați din Germania în acest caz, dacă există. Nu știm”, adaugă Julianne Rummel.
Potrivit sursei citate, cei trei au chemat Garda de Mediu, pentru a face un control și a da de urma celor vinovați. În caz că vor fi găsiți, li se va deschide un dosar penal.
„Cei care valorifică deșeurile de material plastic, care reciclează anumite tipuri de deșeuri, au voie să aducă de afară legal, dar majoritatea au început și au înlocuit aceste documente de transport din deșeu în produs și atunci la vamă mulți trec. Aici investigăm de unde provin, de la ce operator economic din România (...) Le-a eliminat în mod intenționat”, explică Marian Borondel, comisar la Garda Națională de Mediu.
Groapa ilegală a fost vizitată și de polițiștii ilfoveni. Garda de Mediu a chemat și o firmă de salubrizare care să curețe terenul.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto Digi24.ro