Un pacient transferat la Spitalul de Arşi din Bucureşti de la Spitalul Judeţean Suceava a fost depistat pozitiv la COVID-19, informează miercuri Ministerul Sănătăţii.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, Ministerul Sănătății a fost informat de către Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București că, un pacient în vârstă de 43 de ani transferat în noaptea dintre 20 și 21 martie 2020 de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, a fost depistat pozitiv la COVID 19.
Pacientul, care nu a fost testat pentru COVID 19 la unitatea din Suceava a fost suferit două intervenții chirurgicale duminică, 22 martie 2020 și luni, 23 martie 2020 in Spitalul de Arși București.
În 23 martie conducerea unităţii medicale din Bucureşti a decis testarea pacientului având în vedere că acesta a fost transferat din Suceava, acolo "unde există un focar de infecţie cu COVID-19". În paralel au fost luate măsuri suplimentare de protecţie a personalului medical şi pacienţilor înainte de cunoaşterea rezultatelor acestui test.
În seara de 24 martie rezultatul testului a cinfirmat infectarea cu coronavirus. S-a demarat Ancheta epidemiologică de urgență. Au fost depistați 31 de contacți, 28 fiind cadrele medicale. Cadrele medicate sunt acum în izolare la domiciliu, pentru 14 zile. Cei trei pacienți, contacți indirecți au fost izolați. Toți vor fi testați pentru COVID-19.