Parchetul Sectorului 1 a deschis două dosare penale în legătură cu desfășurarea alegerilor de duminică

Parchetul Sectorului 1 a deschis două dosare penale în legătură cu desfășurarea alegerilor de duminică
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Setorului 1 București au anunțat că fac cercetări în două cauze penale referitoare la desfășurarea alegerilor din 27 septembrie.

"Primul dosar penal a fost înregistrat la data de 28.09.2020. în urma unui apel la serviciul urgenţă 112 şi are ca obiect săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prevăzută la articolul 391 din Codul Penal.

Cel de-al doilea dosar penal a fost înregistrat la data de 01.10.2020, în baza sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, ca urmare a apariţiei în spaţiu public a unor înregistrări video şi are ca obiect tentativă la infracţiunea de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prevăzute de articolul 32 rap. la art. 391 din Codul Penal", au transmis reprezentanții Parchetului.

Prima cauză se referă la cazul unui candidat PSD la CL Sector 1 care a fost surprin de mai mulți membri USR cărând aproape 500 de procese-verbale.

Al doilea dosar a fost deschis joi, după ce în spațiul public au apărut imagini surprinse de o cameră de supraveghere din incinta Biroului Electoral al Sectorului 1, se pare în noaptea de luni spre marți. În imagini ar fi membri ai USR și președintele BES, existând acuzații că USR-iștii ar fi ieșit din încăperea în care erau depozitate buletinele cu saci întregi de voturi.

"În ambele cauze penale se efectuează cercetări in rem, se administrează material probatoriu cu maximă celeritate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Sectorului 1, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti", au explicat procurorii.

 

Sursa foto: captură Antena 3

 

Image