Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov derulează, miercuri,patru percheziții în București și Ilfov. Ancheta îi vizează pe frații Andrew și Tristan Tate.
Descinderile au loc într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor și spălare a banilor.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală, iar acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT - Structura Centrală și Direcția de Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Fraţii Tate resping acuzaţiile din Marea Britanie în baza cărora au fost reţinuţi în România: Sunt nefondate şi exploatează sistemul juridic
„DIICOT a efectuat în această dimineaţă, 21.08.2024, o descindere la reşedinţa fraţilor Tate, în cadrul unei percheziţii legate de un nou dosar. Deşi acuzaţiile din mandatul de percheziţie nu sunt încă pe deplin clarificate, acestea includ suspiciuni de trafic de persoane si spălare de bani. Echipa legală a fraţilor este prezentă pentru a se asigura că toate formalităţile se desfăşoară în mod corect. Informaţii suplimentare vor fi oferite pe parcursul zilei de astăzi”, este mesajul transmis de reprezentanţii fraților Tate.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.