Percheziții în București și Ilfov, în cazul pistolului furat din locuința unui fost ofițer SRI

pistol furat voluntari
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale Ilfov, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfășurat, joi, șase percheziții, percheziții la domiciliile a 4 persoane, într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ar fi vorba despre cazul pistolului furat, la începutul acestui an, din locuința unui fost ofițer SRI.

„Polițiștii vor pune în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Serviciul de Intervenții Acțiuni Speciale din cadrul IGPR, Serviciului Acțiuni Speciale Ilfov, polițiști criminaliști și polițiști de la subunitățile de poliție din cadrul IPJ Ilfov”, au precizat reprezentanții IJP Ilfov.

Furtul pistolului a fost reclamat pe 6 ianuarie. fapta fiind comisă pe raza localității Voluntari. Din locuință au fost furate un pistol deținut legal de proprietar, 24 de cartușe și mai multe bijuterii.

Una dintre perchezițiile de azi a avut loc în București, iar alte cinci au fost organizate la adrese din Pantelimon.

 

Image