O nouă rectificare bugetară figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercurea viitoare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, proiectul propunând suplimentarea sumelor alocate de la bugetul Capitalei pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. Astfel, dacă proiectul va fi aprobat de consilieri, suma alocată de Primăria Bucureşti va creşte cu 10 milioane de lei, ajungând la un total de 45 de milioane lei în 2018.
Bugetul de 207 milioane de lei al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic nu se modifică, în schimb, în cadrul acestuia, se suplimentează cu 24,7 milioane de lei contribuţiile administraţiei locale pentru lăcaşuri de cult, care ajung în acest an la 121 milioane lei, notează Digi 24. Pe de altă parte, se taie cei 4,2 milioane lei pentru proiectarea şi amplasarea ansamblului monumental Regele Ferdinand Întregitorul, 19 milioane de lei de la proiectarea şi achiziţionarea operei de artă „La fântâna Dor” şi 2,4 milioane lei de la realizarea monumentului, soclului şi proiectului tehnic de amplasare a monumentului Ecaterinei Teodoroiu, mai explică sursa citată.
Conform unui centralizator, suma de 1,7 miliarde de lei pentru spitalele aflate în subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti se măreşte cu 24,8 milioane lei, dintre care 8,5 milioane pentru Spitalul Clinic Colentina, 6,4 milioane pentru Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", 2 milioane pentru Spitalul "Victor Babeş" şi 8,8 milioane pentru Spitalul Clinic Obregia, mai arată Digi 24.