Peste 700 de oameni, victime şi urmaşi şi revoluţionarilor, sunt, vineri, la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde are loc primul termen în cameră preliminară, în dosarul Revoluţiei.
Potrivit MEDIAFAX, cei mai mulţi spun că au venit cu speranţă, dar nu cred că acest dosar va ajunge la final, ci, mai degrabă, că este „timp pierdut” şi că „nici de acum în 30 de ani nu se va întâmpla nimic”.
Potrivit portalului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluţiei a fost stabilit pentru data de 29 noiembrie, la ora 09.00.
Pentru acest proces au fost emise citaţii pentru 5.000 de persoane, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat deja că va avea program special.
"Având în vedere că, la data de 29 noiembrie 2019, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află dosarul nr.1045/1/2019/a1, în care au fost emise citaţii pentru aproximativ 5.000 de persoane, în vederea asigurării desfăşurării activităţii în bune condiţii şi păstrării ordinii la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aducem la cunoştinţa publicului următoarele măsuri:
- vineri, 29 noiembrie 2019, Arhiva Secţiei I civile, Arhiva Secţiei a II-a civile şi Arhiva Completurilor de 5 judecători nu vor desfăşura program cu publicul;
- Registratura generală şi Arhiva Secţiei penale vor desfăşura program cu publicul conform orarului afişat;
- accesul publicului în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru dosarul nr.1045/1/2019/a1, va fi permis începând cu ora 7.30", a anunţat Înalta Curte.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au respins, miercuri, cererea procurorului general de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în Dosarul Revoluţiei împotriva lui Petre Roman şi a lui Teodor Brateş.
Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.
Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.
Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc..
În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.
Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu, a declarat, vineri, la ÎCCJ, că fostul preşedinte nu participă la proces, pentru că este o fază în care prezenţa sa nu este necesară, fiind reprezentat prin avocat.
FOTO - Inquam Photos / Octav Ganea