Procesul Colectiv se reia de la zero, după desemnarea unui nou judecător

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Procesul Colectiv se reia, la aproape trei ani de la tragedie şi la un an şi jumătate de la primul termen. Judecătorul care i-a audiat pe cei trei patroni ai clubului s-a pensionat în vară. Acum, întreaga procedură - inclusiv audierea celor trei - se va relua cu un nou magistrat.

Valeriu Mihail Terceanu, judecătorul care se ocupa de dosarul Colectiv, s-a pensionat pe data de 3 septembrie. La precedentul termen din dosarul Colectiv, cel din 10 septembrie, Tribunalul Bucureşti încă nu desemase un alt magistrat care să se ocupe de caz, informează Digi 24.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016, la Judecătoria Sectorului 4. Procesul a fost apoi mutat la Tribunalul Bucureşti, mai aminteşte sursa citată.

În dosar au fost trimişi în judecată patronii clubului, patroana şi directorul firmei de artificii, pirotehnistul şi societăţile implicate. În dosar sunt inculpaţi şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul Primăriei şi doi ai ISU, mai notează Digi 24.

Image