Protest în fața unei școli, după ce un elev din clasele primare ar fi fost violat, de două ori, de un coleg puțin mai mare

copil violat la scoala
Mai mulți părinții protestează în fața școlii în care un copil de clasele primare ar fi fost violat de două ori. (Sursa foto: captură video Antena 3 CNN)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Numeroși părinți protestază, luni, în fața Școlii "Nicolae Titulescu" din București după ce au apărut, în spațiul public, detalii despre un copil de clasele primare care ar fi fost violat de două ori în toaleta unității de învățământ. La prima agresiune, victima avea 8 ani, iar cel care l-a abuzat - 11 ani.

Cazul agresiunii repetate de la Școala „Nicolae Titulescu” din București a fost prezentat de Antena 3 CNN. Elevul ar fi fost violat în toaleta școlii, prima dată când avea doar opt ani, iar agresorul său 11 ani, potrivit sursei citate. Atunci, dosarul s-a clasat, întrucât cel acuzat era prea mic să răspundă penal. Victima are acum 10 ani, iar între timp a fost supus unui nou abuz, fiind, potrivit mamei, și ținta bullying-ului, pentru că toată lumea știa ce i se întîmplase când se afla abia la pregătitoare.

„A fost violat de două ori! De două ori, nu o dată! De două ori!

Prima dată avea 8 ani când a fost abuzat. Era clasa zero. Noi am aflat la sfârșitul clasei, într-o joi, iar vineri am fost la doamna directoare.

S-a întâmplat în toaleta școlii, la parter. Copilul mi-a zis că la toaletă nu era zăvor", a declarat mama copilului abuzat, pentru Antena 3 CNN.

Părinții spun că se tem să își mai lase copiii la ore și așteaptă, urgent, răspunsuri din conducerii școlii. 

„Având în vedere informațiile vehiculate în mass-media în ultimele trei zile, cu privire la o presupusă agresiune sexuală, comisă asupra unui fost elev al școlii noastre din ciclul primar, atât din nevoia corectei informări a opiniei publice, cât și din necesitatea evidentă de a asigura climatul optim în interiorul unității de învățământ, vă comunicăm următoarele:

Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.

În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este in curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră.

În lumina celor de mai sus, coroborate cu întreaga disponibilitate a conducerii Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu, de a depune absolut toate diligențele pentru clarificarea situației, cu dorința de a îndeplini responsabilitatea ce ne revine, punem întotdeauna interesul elevilor noștri pe prim-plan.

Pentru orice alte aspecte de clarificat, rămânem permanent la dispoziția părinților și celor interesați, asigurându-i că am acționat permanent cu profesionalism și corectitudine, în spiritul imperativelor morale și legale” este comunicatul transmis de conducerea unității de învățământ și citat de g4Media, cu privire la acest caz.

Reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Inspectoratului Școlar au ajuns, luni, în unitatea de învățământ. Aceștia au spus că instituțiile nu au fost sesizate cu privire la acest caz până luni dimineață.

 

 

Image