STB: Există posibilitatea ca această grevă să continue și vineri

STB: Există posibilitatea ca această grevă să continue și vineri
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanții STB au anunțat că existe semnale potrivit cărora, în ciuda deciziei de ieri a Tribunalului București, greva care a paralizat transportul public de suprafață, în Capitală, să continue și vineri.

**********************

UPDATE - Greva continuă și vineri! A fost deschis dosar penal

Niciun mijloc de transport în comun al STB nu a ieșit, vineri dimineață, pe traseu. Protestul continuă în ciuda deciziei Tribunalului București, privind suspendarea imediată a acestuia.

A fost deschis dosar penal în urma grevei șoferilor STB, la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3, pe legea dialogului social, la o autosesizare Poliției Transporturi, anunță Digi 24. Cercetările sunt in rem, adică vizează fapte, nu persoane.

O altă plângere penală a fost depusă joi seară de directorul STB la Brigada Transporturi. Aceasta va ajunge, azi, la aceeași unitate de parchet, mai precizează sursa citată.

**********************

ȘTIREA INIȚIALĂ

“Ca urmare a  hotărârii Tribunalului București prin care instanța de judecată dispune suspendarea grevei declanșate la Societatea de Transport București STB SA și reluarea de îndată a activității, angajații societății au obligația de a respecta decizia instanței și de a ieși în traseu conform itinerariului și foii de parcurs.

Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureștenilor din zona metropolitană și ignorarea cu bună știința a unei decizii judecătorești poate atrage răspunderea penală pentru personalul implicat în această acțiune.

STB SA face apel la simțul de responsabilitate al angajaților săi și le solicită în mod public acestora să reia imediat activitatea de transport public. De asemenea, îi asigurăm pe bucureșteni că vom lua toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate” este comunicatul transmis joi seară de conducerea STB.

Nicușor Dan, după decizia instanței referitoare la grevă: “Cine nu o respectă săvârşeşte o infracţiune”

„Suntem în faza în care avem o hotărâre a Tribunalului Bucureşti care a spus că această grevă este ilegală şi a spus că trebuie reluată activitatea. Este o hotărâre a instanţei care poate să fie atacată cu apel, dar până atunci este executorie. Dacă sunt oameni care se uită la noi îi sfătuiesc să se consulte cu un avocat, nu cu liderul de sindicat care minte şi spune că nu e executorie. Noi avem o hotărâre pronunţată de o instanţă din România care spune individual că fiecare dintre oamenii care nu îşi exercită activitatea, trebuie să o facă. (...) Un executor judecătoresc, care are un rol de autoritate de comunicare, de îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, se va prezenta la autobază şi va înştiinţa oficial că există această hotărâre executorie şi că cine nu o respectă săvârşeşte o infracţiune, în mod individual. (...) Mâine dimineaţă eu sunt acolo, la depou. Fac apel la responsabilitate şi mai ales la spiritul de conservare. Să rişti să fii condamnat penal este foarte important. (...) Eu refuz să cred că e un act de inconştienţă colectivă de o asemenea manieră. Refuz să cred că mii se oameni împreună refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Nu am nimic cu şoferii şi vatmanii care sunt manipulaţi de sindicat. Am spus, sunt dispus la dialog, dar nu cu aceşti lideri de sindicat. Să îşi aleagă nişte reprezentanţi care să vină la noi la primărie”, a declarat Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, citat de News.ro.

Acesta a anunțat că vineri, la ora 6, se va afla la sediul STB, alături de executorii judecătoreşti.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: STB SA

 

Image