Un student în vârstă de 20 de ani al unei universități private, Cosmin Stan, a fost găsit mort într-un cămin din București.
Potrivit Antena 3 CNN, tânărul a murit într-un cămin de pe Bulevardul Energeticienilor din București, în care locuia de puțin timp. Acesta a fost găsit marți, de un prieten, mort în pat, după ce nu a răspuns timp de mai multe zile la telefon.
Surse ale Antena 3 CNN spun că tânărul era mort de mai multe zile. Aceleași surse au declarat că băiatul era fiul unui cunoscut antrenor de tenis din Focșani, Costel Stan, și că ar fi avut probleme cu drogurile de mai mult timp.
Poliția a deschis un dosar pentru moarte suspectă.
Conform sursei citate, oamenii legii care anchetează moartea tânărului spun că mesajele postate de acesta pe rețelele de socializate în ultima perioadă îi determină să creadă că ar fi suferit de depresie. Cu toate acestea, tatăl lui Cosmin Stan este în stare de șoc și a declarat că nu știe ce să mai creadă. "Am primit un telefon de la Poliţie că l-au găsit mort în camera de cămin. Atât ştiu. Nu ştiu ce să cred, vă daţi seama cum e să-mi pierd copilul de 20 de ani", a declarat Costel Stan, tatăl studentului.
De-a lungul timpului, Cosmin a susținut că este student la ASE și chiar și familia sa știa acest lucru. Însă, în urma morții sale atât familia cât și prietenii tânărului au aflat că acesta nu studia la această universitate.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!