Un copil de 10 ani din Popeşti Leordeni a fost dat dispărut, sâmbătă noapte, iar autorităţile au organizat echipe pentru căutarea sa. Copilul a plecat să ducă gunoiul şi nu a mai revenit. Câteva ore mai târziu, băiatul a fost găsit într-un tren.
Potrivit g4media.ro, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Ilfov au căutat un minor în vârstă de 10 ani, care a plecat de la domiciliul său, din Popeşti Leordeni, şi nu s-a mai întors acasă.
”Sesizarea a fost făcută în 30 aprilie a.c., în jurul orei 22:04, prin apel 112, de către mama minorului, care a declarat faptul că, în jurul orei 16:30 fiul ei, în vârstă de 10 ani, a plecat să ducă gunoiul în faţa blocului şi nu s-a mai întors la adresa de domiciliu”, au transmis poliţiştii din Ilfov.
Echipele de căutare au reuşit să găsească minorul câteva ore mai târziu.
”Minorul a fost găsit într-un tren de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare, care au informat poliţiştii aeroportului Henri Coandă din Otopeni. Poliţiştii din Ilfov au fost informaţi de colegii de la aeroport, iar ulterior au preluat minorul din custodia acestora, în vederea efectuării procedurilor legale”, a mai transmis IPJ Ilfov.
Din verificările efectuate a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracţiuni.
Foto ilustrativ, b1tv.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!