Un străin a fost prins de jandarmi când făcea gesturi obscene lângă un loc de joacă pentru copii: ”Cetățenii nu trebuie să rămână nepăsători în astfel de situații”

Un străin
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un cetățean străin, în vârstă de 22 de ani, a fost prins de jandarmii Capitalei în timp ce făcea gesturi obscene în apropierea unui loc de joacă pentru copii din Sectorul 6.

El a încercat să fugă, dar a fost imobilizat şi predat poliţiştilor.

Potrivit ziare.com, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat, luni, 27 mai, că jandarmii au obsevat, duminică, în jurul orei 11:45, într-un parc din Sectorul 6 al Capitalei, un bărbat care făcea gesturi obscene, lângă un loc de joacă pentru copii.

„Acesta a încercat să fugă, dar a fost imobilizat şi încătuşat de jandarmi. În urma procedurii de identificare, s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 22 de ani, este cetăţean străin, iar pentru fapta sa au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, după care a fost predat poliţiştilor, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat sursa citată.

Jandarmii au menţionat că, în astfel de situaţii, cetăţenii nu trebuie să rămână nepăsători, ci să solicite urgent sprijinul autorităţilor, prin apel la 112.

 

 Foto ziare.com

Image