Vezi cine sunt cele două persoane suspectate de anchetatori că ar fi comis crima de la Măgurele

Vezi cine sunt cele două persoane suspectate de anchetatori că ar fi comis crima de la Măgurele
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Noi informații au apărut în ancheta crimei de la Măgurele, acolo unde un afacerist italian a fost găsit tranșat și incendiat în portbagajul unei mașini. Poliția i-a ridicat pe cei doi suspecți în acest caz.

Potrivit Antena3.ro, polițiștii au reținut două persoane suspecte în cazul crimei din Măgurele, pe iubita afaceristului italian ucis și fostul soț al femeii.

Anchetatorii au mai aflat, totodată, și că victima a fost ucisă într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei și abia apoi cadavrul a fost pus în mașină și dus în câmpul de la Măgurele, acolo unde a fost și incendiat.

Cei doi indivizi, principalii suspecți ai crimei, sunt cei pe care camerele de supraveghere i-au filmat plecând de la locul crimei.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cei doi au plecat de acolo cu un autobuz, spre casă. Ei locuiesc în Sectorul 5 al Capitalei, într-o zonă rău famată. Potrivit sursei citate, cei doi în vârstă de 23, respectiv 27 de ani, au comis crima chiar în apartamentul în care locuiau cu cei doi copii de șase și de patru ani, un băiețel și o fetiță. Micuții au ajuns acum în grija celor de la Protecția Copilului.

În fața anchetatorilor bărbatul a povestit mai mult din ceea ce s-a întâmplat, însă femeia nu a vrut să recunoască nimic. Cel mai probabil, astăzi, cei doi vor fi duși la Tribunalul Ilfov cu propunere de arestare preventivă. 

Sursă foto Antena3.ro

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Image