O poştăriţă, fostă candidată AUR la Senat, reţinută după ce a furat pensii şi alocaţii de la zeci de oameni

O poştăriţă, fostă candidată AUR la Senat, reţinută după ce a furat pensii şi alocaţii de la zeci de oameni
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O poştăriţă din Alba, fostă candidată AUR la Senat, a fost reţinută de poliţişti după ce a furat, timp de câteva luni, alocaţii, pensii sau indemnizaţii de handicap de la zeci de beneficiari din comuna Valea Lungă.

Potrivit antena3.ro, Simona Mărginean, în vârstă de 42 de ani, a candidat pe listele partidului AUR la alegerile parlamentare din 2020, la Senat. Angajată la Poşta Română, femeia a fost reţinută de poliţişti după ce, timp de câteva luni, a furat 35.000 de lei din banii ce reprezentau indemnizaţii de handicap, alocaţii, pensii şi pensii de boală ale unor oameni din comuna Valea Lungă din Alba.

"La data de 17 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de o femeie de 42 de ani, din comuna Valea Lungă, care este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și fals intelectual, ambele în forma continuată. 

Din cercetări a rezultat că, în perioada august – decembrie 2021, femeia, în contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, de factor poștal, și-ar fi însușit, pe nedrept, 35.000 de lei, reprezentând drepturi bănești (indemnizații de handicap, alocații, pensii și pensii de boală), pe care nu i-ar fi achitat unui număr total de 54 de persoane, din comuna Valea Lungă. 

Pentru a-și acoperi faptele, femeia ar fi semnat, în fals, cupoanele și ar fi atestat, în mod fictiv, achitarea sumelor către beneficiarii legali. 

De asemenea, prin semnarea dovezilor de primire și a proceselor verbale de înmânare, aceasta ar fi atestat, în fals, faptul că a livrat corespondența expediată de instituții publice către 36 de destinatari, persoane fizice și persoane juridice. 

Pentru documentarea activității infracționale, anterior reținerii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, polițiștii au percheziționat domiciliul femeii. 

Prejudiciul a fost recuperat, aproape integral. 

În cursul zilei de azi, 18 februarie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, citat de antena3.ro.

 

Foto antena3.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Image