Un accident a avut loc, în jurul orei 13.30, în apropiere de stația de cale ferată Timișul de Sus. Un autoturism rămas suspendat pe calea ferată a fost lovit în plin de un tren care circula pe ruta București - Ploiești - Brașov. De vină ar fi sistemul GPS al mașinii.
„Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident, în apropierea stației de cale ferată Timișul de Sus, din județul Brasov. Un autoturism, care se afla în traversarea platformei feroviare a rămas suspendat, iar un vehicul feroviar, care circula pe relatia Bucuresti-Brasov, l-a surprins și accidentat. În urma impactului au rezultat doar avarii, nefiind înregistrate victime”, a informat IJP Brașov.
La fața locului se afla direcționată o echipă de cercetare, formată din polițiști specializați, care efectuează cercetări în vederea lămuririi stării de fapt.
Fetița și bunicul loviți de tren pe Valea Prahovei sunt din Azuga
Surse citate de presa locală au dezvăluit că autoturismul implicat ar aparține Ambasadei Indiei. În mașină s-ar fi aflat două persoane care au reșușit să iasă la timp. MyTex.ro scrie că autoturismul ar fi rămas suspendat pe șine după ce GPS-ul nu a funcţionat corect şi conducătorul auto ar fi vrut să treacă peste linia de cale ferată direct, nu pe la un punct de trecere de nivel.