Polițiștii din Brașov caută un bărbat care, miercuri seară, ar fi atacat, cu un cuțit, un bărbat pe care l-a abprdat pe stradă, cerându-i cheile de la mașină. Când victima a refuzat să facă acest lucru s-a produs atacul. Făptașul a fugit imediat după agresiune.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul Investigații Criminale efectuează la acest moment cercetări într-o cauză penală, după ce în această seară, pe o stradă din municipiul Brașov, un bărbat ar fi fost agresat de către o persoană, care i-ar fi cerut cheile de la autoturism.
Întrucât deținătorul autovehiculului a refuzat acest lucru, bărbatul a încercat să îi provoace leziuni cu un cuțit, pe care l-a abandonat la locul incidentului și a fugit într-o zonă necunoscută.
La acest moment polițiștii efectuează investigații pentru identificarea persoanei agresoare, dar și lămuririrea tuturor aspectelor infracționale, cercetări aflate sub coordonarea unui procuror de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”, a informat IJP Brașov miercuri, în jurul orei 22.00.
VIDEO 🎦 Bătăușii care au atacat un tânăr, cu bâte și topoare, în centrul Ploieștiului, au fost depistați de Poliție