CA Ploiești: Decizie definitivă cu privire la rezilierea contractului pentru parcările cu plată din Brașov

CA Ploiești: Decizie definitivă cu privire la rezilierea contractului pentru parcările cu plată din Brașov
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Curtea de Apel Ploieşti a decis, marţi, că Hotărârea Consiliului Local Brașov prin care a fost reziliat unilateral contractul cu firma P&P, ce administra parcările publice cu plată din municipiu, este ilegală.

  

Decizia magistraţilor prahovenilor, prin care au respins recursul declarat de Primăria Braşov în acest dosar, este definitivă, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

"Am luat act de soluţia Curţii de Apel Ploieşti. Aşteptăm motivarea instanţei de recurs şi decidem dacă formulăm o cale extraordinară de atac. În funcţie de motivarea instanţei de judecată, vom stabili care sunt paşii următori, dacă am verificat prea exigent respectarea obligaţiilor de către operator sau a fost o eroare în procedura de reziliere", a transmis, marţi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, citat de Agerpres.

Sursa citată reamintește că, în mai anul trecut, Consiliul Local Braşov a decis rezilierea contractului pe care vechea administraţie îl încheiase cu P&P pentru administrarea parcărilor publice, la baza deciziei stând argumentele prezentate de primarul Allen Coliban conform cărora firma ar fi încălcat mai multe obligaţii contractuale. Reprezentanţii firmei private au contestat în instanţă această hotărâre şi au câştigat mai multe faze ale litigiului.

În această perioadă, în care firma P&P şi Primăria Braşov, ca reprezentant al CL Braşov, s-au judecat, parcările publice s-au plătit numai de luni până sâmbătă, în intervalul 8,00-20,00, şi nu 7 zile din 7, 24/24.

Toț consilierii prezenți la vot au fost pentru rezilierea contractului.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: newsbv.ro

 

 

Image