În orașul Râșnov, județul Brașov, este în evoluție o epidemie de Norovirus, au anunțat autoritățile sanitare, menționând că au fost depistați dea 140 de pacienți.
“În cursul săptămânii trecute, în localitatea Râșnov din județul Brașov a fost înregistrată o apariție bruscă a unui număr crescut de persoane care au manifestat fenomene digestive de tip vărsături, grețuri, durere abdominală, febră, frisoane, scaune diareice și care au solicitat consult medical la medicii de familie sau la spitalele din județ. În ancheta epidemiologică au fost raportate 140 de persoane care au fost înregistrate de către unitățile sanitare, evoluția acestor pacienți fiind favorabilă”, anunță Direcția de Sănătate Publică Brașov.
Focar probabil
Direcția de Sănătate Publică Brașov a prelevat probe din rețeaua de apă a orașului Râșnov, care, la evaluarea de etapă, nu arată contaminarea cu germeni patogeni. “Din cei 140 pacienți cu simptomatologie digestivă, 25 pacienți s-au prezentat la unități spitalicești, iar un caz a fost spitalizat, având o evoluție clinică bună (copil în vârstă de 5 ani la care s-a identificat din materii fecale Norovirus G2). De asemenea, în cazul unui alt copil s-au recoltat probe biologice (materii fecale), rezultând infectarea acestuia cu Norovirus, care este recunoscut ca fiind responsabil pentru epidemii de acest tip. Din acest moment, considerăm aceasta ca fiind cauza cea mai probabilă a focarului de boală transmisibilă apărut în orașul Râșnov”, mai precizează autoritățile sanitare din Brașov.
Boala se transmite de 50 de ori mai ușor decât gripa
Infecția cu Norovirus este o afecțiune contagioasă care se transmite extrem de rapid. Expunerea la numai 18 particule de virus poate conduce la infectare, prin comparație cu cele aproape 1.000 de particule, în cazul gripei, spune specialiștii DSP Brașov. Modalitatea de transmitere a acestui virus este multiplă: prin contactul cu persoane bolnave, prin contactul cu suprafețe contaminate, prin consumul de alimente și/sau băuturi contaminate. Alimentele pot răspândi virusul dacă au fost manipulate de către persoane bolnave, mai ales dacă nu se păstrează o igiena corespunzătoare a mâinilor, sau dacă au fost contaminate la sursă (în cazul peștelui, fructelor, legumelor).
Pericolul de infectare cu Norovirus este maxim în cazul felurilor de mâncare ce nu au fost preparate termic. De asemenea, instrumentele folosite în bucătărie pot fi infectate și astfel devin răspunzătoare pentru răspândirea rapidă a acestui virus.
Norovirusul, imposibil de detectat prin analizele obișnuite
Potrivit DSP Brașov, virusul nu este detectabil, la analize uzuale, în apă și pe suprafețe. “Recomandăm populației să respecte măsurile de igienă a alimentației, cum ar fi igiena mâinilor, spălarea fructelor și a legumelor, dezinfecția suprafețelor, în special cu soluții care conțin clor, precum și consumarea apei îmbuteliate și a alimentelor predominant preparate termic”, au mai transmis reprezentanții DSP Brașov.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Sursa foto: egodiaries.files.wordpress.com