Un fost polițist din cadrul IJP Brașov ar fi fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină. Informația a fost dezvăluită de Sindicatul "Europol", care adaugă faptul că asupra acestuia ar fi fost găsite droguri în valoare de 5.000 de euro.
"Unii “colegi” au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună “acoperire” pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară.
Tânărul din imagine, încă polițist, a fost prins azi-dimineața, printre blocurile dintr-un cartier din Brașov, în uniformă de poliție, în timp ce vindea cocaină unui “client” mai special.
Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 g de cocaină, drog de mare risc, a cărei valoare de piață este de 5000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale.
Oare inspectorul șef al IPJ Brașov, chestorul Flucuș, în afară de semnarea mapelor, ce păzește?!", au scris azi-noapte, într-o postare pe Facebook, cei de la Sindicatul Europol.
VIDEO 🎦 Flagrant la Ploiești, într-un dosar de trafic de droguri. Unul dintre inculpați a fost săltat în trafic, în zona Parcului Municipal Vest!
IJP Brașov a transmis un punct de vedere, ca urmare a acestor dezvăluiri, menționând că ar fi vorba despre un fost agent: "Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV. De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului. Totodată, acordăm și am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale".
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, polițistul ar fi fost reținut într-un dosar în care se fac cercetări pentru trafic de droguri. Acesta ar face parte dintr-o reţea, iar la domiciliul acestuia şi la alte adrese au fost efectuate percheziţii în cadrul acestei anchete.
ACCIDENT 2 MAI | Sindicatul Europol a publicat mesaje primite de la polițiști detașați pe litoral: "Am fost semafoare umane. Nu ne-au lăsat să acționăm"