Matei Dima, alias BRomânia, vloggerul care se bucură în această perioadă de succesul uriaș al producțiilor “Teambuilding” și “Romina, VTM”, a fost condamnat, săptămâna trecută, de Judecătoria Zărnești, în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției, pentru „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.
Matei Dima are de achitat o amendă penală de 10.000 de lei, conform hotărârii date pe 26 ianuarie, în primă instanță, și care nu este definitivă, deci poate fi contestată de procurori.
Vloggerul ar fi fost depistat în trafic, în martie 2021, iar testele efectuate ar fi arătat că acesta are în organism substanțe psihoactive.
Potrivit Cancan.ro, care prezintă concluziile specialiștilor din raportul ce constituie probă la dosar, ”se poate aprecia că la data de 21.03.2021, ora 15.25, data și ora depistării în trafic, susnumitul Dima Matei nu se afla sub influența substanțelor psihoactive”. Vloggerul ar fi recunoscut în fașa anchetatorilor că a consumat substanțe psihoactive cu câteva zile mai devreme, iar ceea ce au depistat testele ar fi fost urmele rămase în sânge de la acel moment.
„Nu am fost sub influența niciunui drog sau a unei băuturi alcoolice la volan. Asta reiese și din raportul medical, dar și din cel al Poliției, întocmit la fața locului. Nu am pus nicio secundă în pericol siguranța nimănui în trafic sau oriunde și nu as face asta niciodată. Amenda penală este pentru o greșeală pe care am făcut-o cu două zile înainte să fiu oprit în trafic, acum doi ani”, a susținut Matei Dima într-o declarație pentru Cancan.ro.
“În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 28.11.2022 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti cu inculpatul DIMA MATEI, în dosarul de urmărire penală nr. 314/P/2021. În temeiul art. 396 alin. (2) cu aplicarea art. 480 alin. (4) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul DIMA MATEI la pedeapsa amenzii penale de 10.000 lei (200 zile-amendă a câte 50 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de «Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe», prevăzută de art. 336 alin. (2) Cod penal. Pune în vedere inculpatului obligaţia prevăzută de art. 559 alin. (1) C. proc. pen., de a depune recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii şi prevederile art. 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii. Aduce la cunoştinţă inculpatului că, în temeiul prevederilor art. 559 Cod de procedură penală, poate solicita eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe o perioadă de maxim 2 ani. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul DIMA MATEI la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26.01.2023”, se arată în hotărârea pe fond pronunțată de Judecătoria Zărnești.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: cinemagia.ro