Primarul în exercițiu al Brașovului, pus sub control judiciar pe cauțiune, pentru șantajul la care ar fi recurs în timpul campaniei electorale

Primarul în exercițiu al Brașovului, pus sub control judiciar pe cauțiune, pentru șantajul la care ar fi recurs în timpul campaniei electorale
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

DNA Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile, față de George Scripcaru, primarul în exercițiu al municipiului Brașov,cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj, respectiv față de George Mihai Cornea, directorul general al Regiei Autonome de Transporturi Brașov (RATBV) SA,cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj în forma complicității.

"În calitate de primar al municipiului Brașov înscris în cursa electorală pentru obținerea unui nou mandat, inculpatul Scripcaru George l-ar fi amenințat, la data de 12 august 2020, pe unul din angajații firmei care difuza spoturi electorale în interiorul autobuzelor aparținând Regiei de transport Brașov, că firma va avea de suferit dacă nu oprea imediat difuzarea acelor spoturi. Firma respectivă semnase un contract de locațiune cu Regia de transport Brașov (RATBV S.A) pentru spațiul din interiorul autobuzelor și, în perioada respectivă, începuse să difuzeze spoturi electorale  pentru care încheiase contracte  de promovare electorală.

În perioada 6-12 august 2020, același inculpat, prin intermediul lui Cornea George Mihai, director general al RATBV S.A., ar fi făcut presiuni asupra unei persoane din firma respectivă pentru a o constrânge să oprească difuzarea spoturilor electorale și să promoveze gratuit, prin intermediul ecranelor LCD deținute de firmă, realizările primarului din cursul actualului mandat, mascate sub forma unor știri pozitive", acuză procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie, printre altele:

-  să nu depășească limita teritorială a municipiului Brașov, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

- să nu exercite funcția exercitarea căreia au săvârșit presupusa faptă, adică  cea de primar al municipiului Brașov,  respectiv pe cea de director general al RATBV S.A

DNA a informat, vineri, că inculpații au depus cauțiunea stabilită de procuror, de 75.000 de lei - Scripcaru George, respectiv 30.000 de lei - Cornea George Mihai, sume care au fost consemnate pe numele inculpaților la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Sursa foto: bizbrasov.ro 

 

Image