Primele incidente pe pârtii, în prima zi pe schiuri din acest sezon. Salvamontiștii trag deja un semnal de alarmă

recomandări intervenții salamontiștii partii
Sursa foto: Salvamont Brasov - Poiana Brasov
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În prima zi din acest sezon în care turiștii au putut folosi pârtiile din Poiana Brașov au fost consemnate și primele accidente. Salvamontiștii au fost solicitați în șase cazuri, trei dintre victime fiind transportate la spital, așa că aceștia trag un semnal de alarmă și reamintesc recomandările pentru iubitorii sporturilor de iarnă care se află deja sau intenționează să ajungă pe domeniul schiabil.

Joi, în prima zi de schi la Poiana Brașov, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în șase  cazuri, în care persoanele care practicau schiul sau snowboard-ul s-au accidentat. Trei dintre acestea au fost trimise către unitățile spitalicești cu echipajele SMURD, pentru investigații suplimentare de specialitate. "Vă reamintim că sunt deschise doar pârtiile din partea superioară a masivului, precum și cele două pârtii pentru începători, Bradu și Stadion. În aceste condiții, retragerea de pe masiv ar trebui să se facă exclusiv cu instalațiile de transport pe cablu. Verificați programul de funcționare a telescaunului Ruia și telegondolei Express, pentru a coborî cu ele la sfârșitul zilei de schi", au transmis reprezentanții Salvamont.

Salvamontiștii au publicat și un ghid cu recomandări pentru pasionații de sporturi de iarnă:

  • "Dacă sezonul trecut a început neobișnuit de târziu, iată că acesta face o surpriză plăcută iubitorilor sporturilor de iarnă. Venim cu câteva sfaturi care să-i țină pe practicanții de schi/snowboard departe de evenimentele nedorite.
  • Pârtiile sunt destinate exclusiv practicanților de schi sau snowboard. Este interzisă folosirea dispozitivelor de alunecare improvizate (saci de nailon, plasticuri), săniilor, dispozitivelor de alunecare omologate, dar care nu pot fi folosite pe pârtiile de schi (biciclete sau trotinete pentru zăpadă), precum și combinarea unor sporturi, cum este cazul speedfly-ului.
  • Purtați întotdeauna echipament adecvat care să vă protejeze de precipitații, vânt și care să vă ofere confortul termic de care aveți nevoie. 
    Echipamentul adecvat trebuie întotdeauna dublat și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească casca, ochelarii, mănușile de schi și nu în ultimul rând protecția de coloană.
  • Reglați-vă corespunzător echipamentul. Un reglaj corect va face legăturile schiurilor să elibereze piciorul în cazul unei suprasarcini sau al unui șoc puternic, protejându-l. Totodată, servisați schiurile periodic și ascuțiți canturile ori de câte ori este necesar. Pârtiile sunt acoperite preponderent cu zăpadă artificială, care are o consistență deosebit de dură și care tocește foarte repede aceste canturi, făcând schiurile mult mai greu de controlat și oprit în condiții de siguranță.
  • Nu vă supraestimați în alegerea gradului de dificultate a pârtiei. Fiți responsabili în luarea unei astfel de decizii, deoarece în joc este siguranța proprie și a celor din jur. Deși aparent schiul și snowboard-ul par sporturi ușor de învățat, stăpânirea noțiunilor de bază, legate de frânare și ocolire, poate necesita o perioadă lungă de timp. Alegeți pârtiile în funcție de pregătirea tehnică și fizică, astfel încât să nu fiți niciodată puși în situația de a vă afla în zone care să vă depășească nivelul.
  • Consultați harta domeniului schiabil, pentru a cunoaște pârtiile și a vedea care vă sunt pretabile.
  • Nu intrați pe pârtiile care sunt marcate/balizate ca fiind închise. Stratul insuficient de zăpadă poate ascunde multe pericole.
  • Schiați cu o viteză în care să fiți întotdeauna în control, pentru a putea evita sau opri în siguranță, indiferent de manevrele celor dinaintea voastră. Adaptați permanent viteza condițiilor meteo, de trafic, stării pârtiilor, dar mai ales pregătirii voastre, atât tehnice, cât și fizice.
  • Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe etc.).
  • Nu staționați niciodată în zonele înguste ale pârtiei, iar când schiați pe aceste secțiuni, asigurați-vă că lăsați culoare de trecere, pentru ca ceilalți practicanți să vă poată depăși în siguranță.
  • Schiorilor începători le recomandăm să apeleze, cu cea mai mare încredere, la un instructor de schi autorizat. Astfel, vor fi permanent în siguranță, nu vor ajunge pe pârtii care să le depășească nivelul și nu se vor rătăci. În plus, vor învăța să schieze într-o manieră corectă, care ulterior va fi mult mai ușor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponențial mai rapid, decât dacă aleg să învețe singuri. Dacă aleg totuși să învețe singuri, să se asigure că rămân pe pârtiile de începători, BRADU și STADION și să nu urce pe pârtia Drumul Roșu, decât în momentul în care sunt capabili să oprească și să ocolească în condiții de siguranță.
  • Nu urcați pe masiv aproape de ora închiderii instalațiilor de transport pe cablu. Coborârea unei pârtii ca Drumul Roșu este foarte solicitantă și poate dura mult mai mult decât anticipați. Astfel, riscați să fiți prinși de lăsarea întunericului. Aducem la cunoștință faptul că pârtiile se închid la jumătate de oră de la ultima cursă, de regulă la ora 16:30.
  • Schiorii avansați sunt sfătuiți să nu iasă niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, șanțuri, etc.). În plus, făcând acest lucru, se pot rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care să includă ceață.
  • Nu schiați cu viteză mare pe pârtiile de începători sau pe cele destinate nivelurilor medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteză generate între ei și cei care schiază mai lent.
  • Dacă sunteți implicați sau martorii unui accident, puteți alerta echipa salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668)."

 

 

 

Image