Secţia de Neonatologie a Maternităţii din Brașov, dotată cu un incubator donat de Salvaţi Copiii

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. Ioan Aurel Sbârcea" din Braşov a fost dotată, recent, printr-o donaţie a Salvaţi Copiii România, cu un incubator performant, de ultimă generaţie, în valoare de 26.530 euro.
În noul incubator este deja îngrijit un copil născut prematur, cu o greutate de aproximativ 600 de grame.

Potrivit AGERPRES, preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a menţionat marţi, într-o conferinţă de presă, că organizaţia pe care o conduce se întoarce la Braşov pentru a şaptea oară, cu echipamente necesare secţiei de neonatologie, subliniind că Maternitatea de aici este una mare, cu multe naşteri înregistrate anual şi, în consecinţă, şi un grad de prematuritate al nou-născuţilor destul de mare. În 2018, în acest spital au venit pe lume 4.281 de copii, dintre care 530 de prematuri, iar de la începutul anului, au venit pe lume, aici, 1.430 de copii, dintre care 200 de prematuri.

Potrivit dr. Petrescu, incubatorul donat de Salvaţi Copiii este "topul de gamă", permiţând îngrijirea unui nou-născut extrem de mic - cum este primul caz, un copil care, în prezent, cântăreşte 560 de grame - şi asigură condiţii de umiditate, căldură, transparenţă de acces la copil, astfel încât toate manevrele să se facă în condiţii de siguranţă.

În ultimii 8 ani, Salvaţi Copiii România, a investit 5 milioane de euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării, investiţia în aparatură medicală donată maternităţilor şi secţiilor de neonatologie din judeţul Braşov ridicându-se la 190.000 euro.

Image