Trei administratori ai unui cămin privat în care sunt îngrijite persoane vârstnice, în judeţul Braşov, sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală de peste un milion de lei. Ei sunt suspectaţi că nu au raportat veniturile obţinute. Pentru a nu plăti taxe, au înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive cu materiale de construcţie, produse farmaceutice şi combustibil. Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra imobilului în care funcţionează azilul, situat în localitatea Moieciu de Jos.
Vizate de anchetă sunt trei persoane, între care un cetăţean spaniol, care sunt administratori ai unei firme care deţine un cămin de îngrijire a vârstnicilor în localitatea Moieciu de Jos. Cei trei administratori sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală şi delapidare, în timp ce persoana juridică este cercetată pentru evaziune fiscală.
”Din cercetări a rezultat că, în perioada 01.01.2011-07.07.2017, cele trei persoane fizice care administrau persoana juridică nu au evidenţiat în contabilitate şi în declaraţiile privind impozitul pe profit şi TVA ale persoanei juridice operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate din prestarea de servicii de îngrijirea persoanelor vârstnice, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul general consolidat al statului. Prejudiciul a fost stabilit în cuantum de 1.070.772 lei şi se compune din: debit principal in valoare de 763.513 lei (Impozit pe profit - 184.737 lei şi TVA - 578.776 lei) şi accesorii în valoare de 307.259 lei (dobânzi si penalităţi). Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.070.772 lei, din care, ca urmarea demarării procedurii de executare silită împotriva debitoarei P.T.B.E.SRL, a fost recuperate 55.582 lei”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, citat de News.ro.
Procurorii au stabilit de asemenea că, în perioada 1 ianuarie 2011 - 3 august 2022, suspecţii - persoane fizice au dispus înregistrarea în evidentele contabile ale persoanei juridice de cheltuieli nereale, în baza unor facturi emise de pretinşi furnizori de combustibil, materiale de construcţie si produse farmaceutice, iar pe de altă parte aceiaşi suspecţi au dispus efectuarea de plăţi din casieria persoanei juridice, justificate ilegal prin operaţiunile fictive reflectate de respectivele facturi, însuşindu-şi astfel diferite sume de bani.
Anchetatorii au instituit sechestru pe un imobil compus din parter, etaj şi mansardă şi pe un teren de 2.116 metri pătraţi, bunuri evaluat în anul 2017 la peste 1.980.000 de lei.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că este vorba despre imobilul în care funcţionează căminul de bătrâni. Aceleaşi surse au precizat că nu au fost descoperite nereguli în ceea ce priveşte serviciile acordate vârstnicilor, aceştia fiind corespunzător îngrijiţi. De asemenea, instituirea sechestrului asupra clădirii nu impune evacuarea persoanelor cazate acolo.
EXPLOZII CREVEDIA. Sechestru pe zeci de imobile și mai multe conturi bancare. Procurorii cer arestarea preventivă a patronilor stației GPL
Foto ilustrativ antena3.ro