Duminică polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați cu privire la faptul că doi minori în vârstă de 14 ani din satul Bogata Olteana, com. Hoghiz, jud. Brașov au plecat în sat la joacă și nu au mai revenit.
Echipe operative, formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov-Secția 6 Poliție Rurală Hoghiz, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Poliția Mun. Făgăraș, Secția 3 Poliție Rurală Voila, Serviciul Criminalistic, efective din cadrul ISU Brașov, jandarmi din Grupării Mobile de Jandarmi Brașov și din cadrul IJJ Brașov și echipaje SMURD, precum și voluntary, au desfășurat activități de căutare pe raza localități Bogata, și a localitatilor invecinate, precum și pe cursurile de apă a râului Bogata și a râului Olt.
În jurul orelor 22.00, unul dintre cei doi minori a fost găsit în albia râului Olt, a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
În continuare se fac verificări și investigații în vederea identificării celui de-al doilea copil dispărut.
„La solicitarea IPJ a participat și ISU Brasov la acțiunea de căutare a celor doi copii de azi noapte. Totodată pe lângă forțele MAI au participat și membri de la Asociația 4×4 Rescue.
Azi noapte a fost găsit unul dintre copii pe malul râului Olt de către pompierii care au participat la căutări. Copilul a fost resuscitat de către personalul medical dar din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.
În această dimineață s-au reluat căutările. La acțiunea de căutare participă și 4 scafandri de la ISU Brașov”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja, citat de brasovstiri.ro.
Sursă foto/vodeo stiribrasov.ro.