Este vorba despre o femelă de zebră Grant, născută în 24 august şi care acum aşteaptă "naşi" printre vizitatorii Grădinii Zoologice, care să îi pună un nume.
Grădina Zoologică Brașov anunță nașterea unui pui sănătos de zebră Grant (Equus quagga boehmi), o femelă, în data de 24 august.
Starea de sănătate a mamei, cât și evoluția puiului de zebră imediat după naștere, au fost atent monitorizate de o echipă de veterinari și îngrijitori. Puiul este deja activ, manifestând un comportament curajos și curios, învățând să se adapteze noului său mediu, se arată într-un comunicat al Zoo Braşov.
,,Publicul poate să viziteze puiul de zebră în cadrul programului obișnuit de vizitare al grădinii zoologice. Invităm toți iubitorii de animale să vină și să fie martorii acestui miracol al naturii, să se bucure de prezența acestor animale magnifice și, de asemenea, să devină ”nașii” micuței, părintele adoptiv al puiului de zebră având și privilegiul de a-i alege un nume”, a declarat Alin Pânzaru, directorul Zoo Brașov.
Creştere semnificativă a numărului de animale salvate, faţă de anul trecut, în urma activităţii Protecţiei Animalelor
Mama, Zelda, a fost adusă din Croația în 2020, se află într-o stare excelentă și își îndeplinește cu grijă rolul matern, alăptând și protejându-și puiul. Tatăl, Siep, a ajuns la Zoo Brașov în anul 2021 din Olanda; temporar este ținut separat, pentru a proteja puiul de agresivitatea caracteristică a masculilor din această specie în perioada imediat următoare nașterii puilor, dar se va alătura familiei în cel mai scurt timp posibil.